Iata ca am trecut si in 2015, va fi un an nou mai bun, mai productiv, mai ceva decat 2014 si asa mai departe. Poate ca unii dintre voi s-au gandit ca e momentul sa faci un progres si in cariera, sa renunte la jobul curent si sa abordeze un altul, de-a dreptul incredibil. Trebuie insa sa va pregatiti bine pentru aceasta optiune, sunt cateva lucruri de facut inainte de a renunta la vechiul job.

1. Ia-ti adio de la telefonul de serviciusi de la laptop, daca e cazul. Cumva parca ai adoptat dispozitivele astea de parca ar fi fost ale tale, in realitate sunt proprietatea firmei si le va cere inapoi odata ce pleci. Astfel salveaza-ti documentele personale de pe laptop, sterge numerele personale salvate pe telefonul de serviciu si scapa apoi de ele.

2. Fa in asa fel incat cel ce iti va lua locul sa nu simta o tranzitie foarte grea. Nu trebuie sa mergi pe conceptia „dupa mine Potopul” pentru ca nici tu nu ti-ai dori ca la noul job la care ajungi sa gasesti, de exemplu, un dezastru pe biroul la care va trebui sa lucrezi. Vei vrea sa ai pe cineva care sa iti arate care sunt treburile, fa si tu la fel si pastreaza o organizare corespunzatoare inainte de a pleca.

3. Refuza politicos contraofertele firmei, daca ai gasit deja ceva mai bun. Chiar daca e o strategie ce are succes in retinerea angajatilor, de cele mai multe ori contraofertele sunt solutii de disperare, cand realizeaza ca pe termen scurt plecarea ta ii va afecta. Ulterior pot sa nu mai considere la fel.

4. Lasa un loc de „buna ziua”. Nu trebuie sa pleci de la job cu ranchiuna, cu ura sau sentimente negative. Nu se stie niciodata cand vei mai intra in contact cu acei oameni, in ce imprejurari, sau ce recomandari ti-ar mai putea aduce. Prin urmare, fii politicos si, dupa cum am spus, lasa tot timpul un loc de „buna ziua”.

Este un nou an si e cel mai potrivit moment pentru a face schimbari importante, fie ca sunt pe plan personal sau profesional. Succes!