vorbit in public
vorbit in public

Cand vine vorba de prezentarea unui discurs sau de sustinerea unui proiect in prezenta mai multor persoane, fiecare dintre noi s-ar putea simti putin timorat. E un lucru normal, insa exista cateva lucruri ce pot fi facute pentru ca aceasta teama de a vorbi in public sa fie depasita.

Continutul prezentat trebuie sa fie unul de calitate. Nu conteaza cat de mare este talentul tau oratoric, daca ceea ce prezinti nu este bine organizat si relevant pentru ascultatori, le vei pierde foarte rapid interesul. Trebuie sa te asiguri ca mesajul pe care vrei sa il transmiti este receptionat foarte bine, astfel discursul pe care il sustii trebuie sa urmeze o logica.

Odata ce ti-ai pregatit materialul de prezentat, trebuie sa il si „condimentezi” putin, cu o gluma, o anecdota, o experienta personala legata de ceea ce prezinti, pentru a face o prezentare mai interesanta.

Exerseaza. Prezentarea trebuie sa fie una de succes, de aceea poti face cateva exercitii ale discursului in fata oglinzii, in fata familiei sau prietenilor, pentru a vedea unde poti aduce imbunatatiri, fie in discurs, fie in limbajul corporal si asa mai departe.

Vocea si tonul vocii sunt foarte importante de asemenea. Daca vei prezenta un discurs intr-un ton monoton si plictisitor, aceste sentimente vor acapara si audienta. In momentul in care unele puncte la care ajungi in prezentare sunt mai importante, asigura-te ca le subliniezi si prin tonul vocii. Foloseste si pauze unde este nevoie, insa cel mai important este sa te asiguri ca te faci auzit si inteles, de aceea exprimarea trebuie sa fie clara si nu neaparat raspicata, dar inteligibila.

Incearca pe cat posibil sa iti maschezi nervozitatea. Poate ca vorbesti in public pentru prima data, dar asta nu inseamna ca trebuie sa lasi frica si nervozitatea sa te acapareze. Trebuie sa dai impresia ca esti increzator, pentru ca audienta nu isi da seama de fiecare data daca te prefaci doar sau chiar crezi ceea ce spui.

Acum ca ai totul pregatit, tine cont si de aceste sfaturi si … mult succes pentru urmatoarea prezentare sau urmatorul discurs pe care va trebui sa il sustii in fata unui public.

De admin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *