Frumusetea si ceea ce face ca o persoana sa fie frumoasa are diverse interpretari in regiuni diferite ale lumii. In unele locuri obezitatea este considerata un semn al frumusetii, de asemenea este vazuta si ca simbol al bogatiei. Vorbim aici despre o traditie din Mauritania care pentru lumea occidentala ar putea parea cel putin ciudata.
Poate ca in intreaga lume exista o obsesie pentru a slabi, insa populatia din Mauritania nu urmeaza aceasta regula, ci dimpotriva. Traditia Leblouh din Mauritania vizeaza ingrasarea fetelor pentru ca acestea sa isi poata gasi un partener. Acolo a fi gras este un semn de bogatie, de sanatate.
Fetelor li se spune ca atunci cand le va veni vremea maritisului vor merge intr-o tabara de vara, o excursie prin desert din care se vor intoarce foarte frumoase. In realitate fetele sunt efectiv indopate pentru a creste in greutate si pentru a deveni mai atractive, mai cautate pentru maritis.
Leblouh sau indoparea fetelor are loc pentru ca mauritanienii considera o femeie obeza o femeie frumoasa, bogata si un semn de prestigiu. Traditia acolo spune ca marimea femeii sugereaza spatiul pe care il va ocupa in inima barbatului sau. Pe de alta parte, femeile slabe sunt vazute ca inferioare si sarace.
In acele „tabere” de ingrasare, fetele sunt hranite zilnic cu un numar de peste 14000 de calorii – o cifra de patru ori mai mare chiar si decat cea consumata de un culturist profesionist. Daca procesul reuseste, va face ca o fata de 12 ani sa arate ca si cum ar avea o varsta dubla, ajungand chiar pana la o greutate de 80 kg.
Femeile si fetele tinere au inceput sa lupte contra acestei practici, pentru ca au vazut si ele modelele de pe la televizor, au vazut ca intreaga lume idealizeaza acum un corp mai subtire si tonifiat. Cu toate acestea aceasta traditie ciudata de indopare pentru maritis este inca folosita.